MEC: Peste 12.400 de candidaţi au participat la proba de limba şi literatura română

Un număr de 12.499 de candidaţi din 15.675 înscrişi au participat luni la prima probă scrisă a examenului naţional de bacalaureat (sesiunea august – septembrie 2020) – Limba şi literatura română, a informat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Nu s-au prezentat 3.131 de candidaţi, în timp ce 45 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. 10 candidaţi au avut temperatura peste 37.3 ĚŠC, doi au fost în izolare la domiciliu, iar trei spitalizaţi/carantinaţi.

Subiectele şi baremul de corectare pentru proba de Limba şi literatura română au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie.

Celelalte probe se vor desfăşura conform următorului calendar:

– 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)

– 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării – E.d)

– 27 august: proba la Limba şi literatura maternă – proba E.b)

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil din cadrul examenului naţional de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.

Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare