Medic din București reținut după ce a furat bani din casa fostei iubite. Acesta nu a mai putut justifica și alte sume găsite asupra sa

Un medic din București a fost reținut după ce a furat o sumă de bani importantă din casa unei foste iubite. Prejudiciul este de aproximativ 35.000 de euro. În urma percheziţiilor făcute la locuinţa suspectului Andrei Gregorian, anchetatorii au găsit peste 86.000 de euro, bani a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

„Pe 26 septembrie, Secția 5 Poliție a fost sesizată de către o femeie, că, în aceeași zi, i-ar fi fost furați 35.000 de euro din locuința sa situată în Sectorul 1.

Cercetările au scos la iveală că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat în vârstă de 42 de ani. La percheziții au fost găsite și ridicate sume importante, în lei și valută, în valoare de aproximativ 86.500 de euro, a căror proveniență nu a putut fi justificată”, arată Poliția Capitalei.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților.

De asemenea, prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare