Melania Trump apără dreptul la avort, în memoriile sale

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, susţine cu fermitate dreptul la avort în memoriile sale care urmează să fie publicate marţi, faţă de soţul ei, Donald Trump, care are o opinie diferită în această chestiune cheie în cursa pentru alegerile prezidenţiale americane, relatează The Guardian, consemnează AFP, arată Agerpres.

„Este imperativ să li se garanteze femeilor autonomia de a-şi decide preferinţa în ceea ce priveşte dreptul de a avea copii, pe baza convingerilor lor personale”, scrie Melania Trump în memoriile sale, potrivit cotidianului britanic.

Femeile trebuie să fie „libere de orice intervenţie sau presiune din partea guvernului”, insistă soţia candidatului republican la preşedinţia SUA.

Opinia sa, după cum relatează The Guardian, diferă de cea a soţului ei, Donald Trump, care consideră că fiecare stat american trebuie să fie liber să decidă singur eventualele restricţii privind dreptul la avort.

Problema dreptului la avort este o chestiune centrală în duelul pentru alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, între candidata democrată Kamala Harris şi republicanul Donald Trump.

„De ce altcineva decât femeia însăşi ar trebui să aibă puterea de a determina ce face ea cu corpul ei? Dreptul fundamental la libertatea individuală de care dispune o femeie (…) îi conferă autoritatea de a-şi întrerupe sarcina dacă doreşte”, scrie Melania Trump în cartea sa, potrivit The Guardian.

„Restrângerea dreptului unei femei de a alege să întrerupă o sarcină nedorită este identică cu a-i refuza controlul asupra propriului corp. Am avut această convingere de-a lungul vieţii mele de adult”, adaugă ea, potrivit ziarului britanic, care explică ca a avut acces la un exemplar al memoriilor sale, ce urmează să fie publicate marţi.

Donald Trump s-a lăudat că, prin numirea a trei judecători conservatori la Curtea Supremă a SUA în timpul mandatului său, a condus la anularea, în iunie 2022, a garanţiei juridice federale a dreptului la avort.

Curtea Supremă a acordat astfel statelor americane întreaga libertate de a legifera în acest domeniu. Cel puţin 20 dintre statele SUA au instituit de atunci restricţii parţiale sau totale privind întreruperea voluntară a sarcinii.

Confruntat cu sprijinul majorităţii opiniei publice pentru dreptul la avort, Donald Trump a afirmat că este gata să-şi ajusteze poziţia în această problemă.

Candidatul republican încearcă acum să se prezinte drept un apărător al „drepturilor reproductive”, fiind acuzat de conservatori că a trădat mişcarea anti-avort.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare