Meleşcanu dă vina pe referendum pentru cozile din diaspora: Nu se pune problema unei demisii!

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat, miercuri seară, la Sinteza zilei, că nu se pune problema unei demisii, după ce aceasta i-a fost cerută de președintele Klaus Iohannis, şi a susţinut că de fapt numărul de secţii deschise în diaspora este „un record mondial”.

„Pe data de 24 mai, am aprobat un ordin de ministru privind secțiile de votare în străinătate și, cu două săptămâni înainte de alegeri, domnul președinte a decis să facă un referendum, ceea ce a făcut ca în realitate alegerile în străinătate sănu fie dor pentru europarlamentare, pentru care în aproximativ două minute orice cetățean putea vota – pur și simplu s-a multiplicat până la 6-7 minute pentru că erau două liste speciale de redactat de cei de acolo. S-a făcut tot ce s-a putut omenește – am făcut pentru prima oară 441 de secții electorale, record mondial, cu 215 mai multe decât cele de la ultimele alegeri europene. De asemenea cu cel puțin 63 mai mult decât la alegerile parlamentare sau la alte alegeri”, a declarat Meleşcanu.

El a susţinut că nimeni nu i-a cerut demisia din funcţie.

„Nici la nivelul conducerii partidului din care fac parte, ALDE, nici la nivelul Guvernului, am discutat personal cu doamna Dăncilă, nu se pune o asemenea problemă: nimeni nu mi-a cerut demisia. (…) În realitate singurul impediment care a fost pentru desfășurarea în cele mai bune condiții ale alegerilor în străinătate, a fost cuplarea referendumului cu alegerile pentru Uniunea Europeană. Potrivit legii, cu 30 de zile înainte, trebuie afișată de către MAE lista tuturor centrelor de votare din străinătate”, a spus ministrul de externe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare