Meleşcanu: Pot să mă suspend, dar să rămân afiliat grupului ALDE

Senatorul ALDE Teodor Meleșcanu a declarat că este nevoie de stabilitate, afirmând că există posibilitatea de a se suspenda o perioadă, dar sîă rămână afiliat grupului ALDE. Astfel, ALDE va continua să aibă grup parlamentar și el va deveni președinte al Senatului.

”Eu am discutat cu toată lumea. Sper să înțeleagă că eu am avut o ofertă pe care am acceptat-o și nu este vorba despre altceva. Obiectivul nostru este clar: România are nevoie de stabilitate economică, nu de cine știe ce scandaluri. N-am mai discutat foarte mult cu cei de la PSD, nu știu să fi apărut vreo schimbare, deci rămâne așa cum s-a stabilit. Există o posibilitate foarte simplă: eu să mă suspend pentru vreo 6 luni sau cât este nevoie, dar să rămân afiliat grupului ALDE. Nu am discutat cu domnul Tăriceanu despre această variantă, am discutat cu colegi din grupul ALDE și s-au arătat foarte interesați”, a precizat Teodor Meleșcanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare