Doi membri ai forţei de elită iraniene Gardienii Revoluţiei au murit luni într-un accident aviatic, în sudul Iranului, transmite Reuters, citând agenţia semi-oficială de presă Fars care a preluat informaţia de la departamentul de relaţii publice al organizaţiei militare, transmite Agerpres.
Cei doi se aflau într-un giroplan – un tip de autogir (aeronavă cu o elice orizontală în rotaţie liberă şi una verticală, antrenată de un motor, pentru propulsie, n. red.) – care s-a prăbuşit în apropierea oraşului Sirkan din provincia Sistan-Balucistan vecină cu Afganistanul şi Pakistanul. În regiune au loc frecvent ciocniri ale forţelor iraniene cu militanţi suniţi şi cu traficanţi de droguri.
Gardienii Revoluţiei au comunicat prin intermediul Fars că „vicegeneralul (grad specific armatei iranien – n. red.) de brigadă Hamid Mazandarani, comandantul Brigăzii Nineva din provincia Golestan, şi pilotul său devenit martiri în accident”.
Nu se precizează motivul din care comandantul brigăzii cu baza în nordul Iranului se afla în sud-estul ţării.
Luna trecută, în Sistan-Balucistan au fost ucişi zece grăniceri iranieni, probabil în luptă cu militanţi suniţi, reaminteşte Reuters.
sursa – AGERPRES