Membrii Comisiei parlamentare pentru controlul SRI au efectuat activităţi de control şi evaluare la sediul Institutului pentru Tehnologii Avansate (ITA)

Membrii Comisiei parlamentare pentru controlul SRI au efectuat activităţi de control şi evaluare la sediul Institutului pentru Tehnologii Avansate (ITA), componenta de cercetare-dezvoltare a SRI, interpelările Comisiei vizând modul de organizare şi funcţionare al Institutului, sfera de competenţă a ITA în organigrama SRI, execuţia bugetară, respectarea cadrului normativ pe toate componentele de activitate, relaţiile inter-instituţionale cu alte instituţii publice.

Membrii Comisiei au luat act de aspectele legate de atragerea şi „retenţia” resursei umane specializate, în condiţiile unui mediu puternic concurenţial pe piaţa de profil tehnic şi IT&C, precizează marţi Comisia menţionată, într-un comunicat transmis AGERPRES.

ITA este o unitate militară cu tradiție în domeniul dezvoltării tehnologice, care derulează proiecte de dezvoltare software, Big Data, criptologie, comunicații, proiectare și prototipare electronică, inteligență artificială, centre de comandă, analize forensic. Comisia a fost informată că toate aceste soluții sunt realizate de un colectiv tânăr, a cărui medie de vârstă este de 35 de ani, atât prin dezvoltare in-house, cât și prin colaborări cu mediul academic și industria de profil. Beneficiarii tehnologiilor ITA sunt, în primul rând, unitățile SRI, dar și alte instituții din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.

Interpelările Comisiei au vizat modul de organizare și funcționare al Institutului, sfera de competență a ITA în organigrama SRI, execuția bugetară, respectarea cadrului normativ pe toate componentele de activitate, relațiile inter-instituționale cu alte instituții publice.

Membrii Comisiei au luat act de aspectele legate de atragerea și retenția resursei umane specializate, în condițiile unui mediu puternic concurențial pe piața de profil tehnic și IT&C.

Diversitatea și complexitatea proiectelor tehnice dezvoltate în cadrul Institutului au relevat importanța și avantajele strategice oferite prin activitatea desfășurată, atât din perspectiva obținerii gradului de independență tehnologică necesar prezervării intereselor de securitate națională, cât și din perspectiva eficientizării costurilor pentru obținerea soluțiilor de vârf în domeniul digitalizării și al tehnologiilor moderne.

“În prezent, SRI este o instituție înalt digitalizată, prin contribuția majoră a Institutului, care dezvoltă soluții de management electronic al documentelor și resurselor, instrumente de analiză de business și suport decizie, platforme de servicii integrate, echipamente criptografice și INFOSEC certificate național. În cadrul acțiunii de control, membrii Comisiei au putut să ia contact cu realizările ITA în cadrul unei expoziții de tehnologii proprietare și au vizitat spații de lucru și laboratoare ale ITA. ”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare