Guvernul a aprobat joi un memorandum privind realizarea unei analize a cheltuielilor publice pentru cercetare fundamentală și cercetare-dezvoltare gestionate de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau autoritatea acestuia.
Potrivit unui comunicat al Executivului, analiza are ca obiectiv identificarea acelor activități, programe, investiții sau tipuri de cheltuieli care prezintă un grad redus de eficiență, generează risipă sau nu conduc la rezultate corespunzătoare, în raport cu resursele publice alocate.
Analiza va fi realizată de un grup de lucru interinstituțional format din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, MEC, precum și ai instituțiilor din sfera de competență a acestuia, inclusiv Autoritatea Națională pentru Cercetare.
Nominalizarea membrilor grupului se va realiza prin ordin al ministrului sau prin decizie a conducătorului instituției, după caz, iar procesul de analiză se va desfășura conform unui calendar stabilit, se precizează în comunicat.
‘Pe baza concluziilor rezultate, se urmărește formularea unor măsuri de eficientizare și identificarea unor potențiale economii bugetare, care vor putea fi redirecționate, începând cu proiectul de buget pentru anul 2027, către alte priorități finanțate din bugetul MEC sau al instituțiilor din sfera sa de competență. Analiza se realizează pentru perioada 2021 – 2024, însă, dacă pe parcursul efectuării acesteia devin disponibile date financiare și statistice pentru anul 2025, acestea vor fi analizate punctual, de la caz la caz. Sunt incluse în sfera de analiză toate categoriile de cheltuieli, respectiv cheltuieli de personal, cheltuieli materiale și de servicii, cheltuieli pentru infrastructuri și echipamente, cheltuieli aferente programelor și proiectelor de cercetare, precum și cheltuieli administrative și de suport’, a indicat Guvernul.
În completarea analizei strict financiare, vor fi avute în vedere și elemente de natură strategică și instituțională, respectiv obiectivele, programele, măsurile și indicatorii prevăzuți în Planul Strategic Instituțional al MEC.
Analiza va urmări și gradul de corelare dintre instrumentele de finanțare, obiectivele asumate, indicatorii de rezultat și mecanismele de evaluare ex-ante, pe parcursul implementării și ex-post, precum și adecvarea indicatorilor de performanță la specificul cercetării fundamentale, al dezvoltării tehnologice, al infrastructurilor de cercetare și al activităților de transfer tehnologic.
Sursa: AGERPRES



