Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

MERIDIAN: Angajații ANAF și ai Autorității Vamale Române nu trebuie să plătească prețul unei salarizări netransparente și discriminatorii

Sindicatul Național Meridian își exprimă profunda nemulțumire și respinge noua formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, proiect care, în opinia noastră, afectează în mod direct veniturile și drepturile angajaților din ANAF și Autoritatea Vamală Română.

Noua variantă a proiectului pornește de la o valoare de referință de 4.000 de lei, mai mică decât valoarea de 4.100 de lei prevăzută în forma anterioară. Reducerea acesteia are un efect direct asupra modului de calcul al salariilor, fiecare coeficient valorând cu 100 de lei mai puțin față de proiectul anterior.

Pentru angajații din ANAF și Vamă, problemele sunt cu atât mai grave cu cât proiectul introduce niveluri de salarizare mai reduse pentru structurile teritoriale, deși în prezent există un nivel de referință comun aplicat personalului, indiferent de faptul că își desfășoară activitatea în aparatul central sau în teritoriu. Considerăm profund nedreaptă crearea unei asemenea diferențieri, munca din teritoriu nu este mai puțin importantă decât munca din aparatul central, iar responsabilitatea, complexitatea activităților și riscurile specifice funcțiilor din ANAF și Vamă trebuie reflectate în mod echitabil în salarizare.

Sindicatul Național Meridian atrage atenția și asupra mecanismului de recompensare și evaluare prevăzut de noul proiect. Un sistem în care veniturile angajaților pot fi influențate semnificativ de îndeplinirea unor criterii de performanță trebuie să fie clar, obiectiv, verificabil și transparent. Nu putem accepta ca venitul unui salariat să depindă de criterii interpretabile sau de decizii discreționare ale factorilor de conducere. Mai mult, prevederea privind reducerea veniturilor cu până la 10% în cazul neîndeplinirii criteriilor stabilite reprezintă, un mecanism care poate transforma evaluarea profesională într-un instrument de presiune asupra angajaților.

În timp ce administrației fiscale și vamale i se solicită permanent rezultate mai bune, colectare mai eficientă, combaterea evaziunii și intensificarea controalelor, proiectul de salarizare transmite angajaților exact mesajul opus: mai multe responsabilități, dar venituri mai mici și o salarizare mai nesigură.

În cazul personalului vamal, această situație este cu atât mai greu de acceptat în condițiile deficitului de personal, ale volumului ridicat de muncă și al responsabilităților specifice activității desfășurate în punctele de frontieră și în structurile operative.

Sindicatul Național Meridian dezaprobă orice încercare de a construi noua salarizare prin dezbinare, prin acordarea unor avantaje selective sau prin crearea unor diferențe artificiale între angajații din aparatul central și cei din teritoriu. O lege a salarizării trebuie să asigure echitate, predictibilitate, transparență și respect pentru munca prestată, nu să creeze noi discriminări.

Sindicatul Național Meridian respinge actuala formă a proiectului, solicită reluarea dialogului real cu organizațiile sindicale reprezentative și considerăm că angajații care asigură colectarea veniturilor statului, controlul fiscal și controlul vamal merită respect, stabilitate și o salarizare corectă”, afirmă Președintele Voinea Negoiță

Sindicatul Național Meridian este sindicat reprezentativ în cadrul Autorității Vamale Române, Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București si este afiliat la Federația Sindicatelor Democratice din România, care este reprezentativă la nivelul Ministerului Finanțelor.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare