Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române le-a urat tuturor românilor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresând totodată salutul pascal ”Hristos a înviat!”.
În Pastorala de Sfintele Paşti, PF Daniel a subliniat că „prin Răstignirea, Moartea şi Învierea Domnului Iisus Hristos, se descoperă în acelaşi timp taina iubirii smerite şi preaslăvite a Preasfintei Treimi faţă de om, dar şi chemarea sau vocaţia omului de a participa la viaţa, bucuria şi slava veşnică a Preasfintei Treimi”.
Totodată, a arătat Patriarhul BOR, „în lumina Sfintelor Paşti în care se arată slava iubirii Preasfintei Treimi pentru umanitate, Biserica este chemată să-L mărturisească totdeauna pe Hristos Cel răstignit, înviat şi preaslăvit, adică să binevestească biruinţa sfinţeniei asupra păcatului, biruinţa iubirii asupra urii, biruinţa păcii asupra violenţei, biruinţa dreptăţii asupra nedreptăţii, biruinţa luminii asupra întunericului, pentru ca lumea să caute şi să primească ‘dreptatea, pacea şi bucuria Duhului Sfânt'” din Împărăţia Preasfintei Treimi (cf. Romani 14, 17)”.
„Iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne ajută să vedem lumea sau creaţia materială nu ca pe o pradă însuşită cu lăcomie pătimaşă, ci ca pe un dar al iubirii milostive a lui Dumnezeu-Creatorul pentru toţi oamenii, ca pe o Euharistie a comuniunii fraterne pe care trebuie să o cultivăm şi să o folosim împreună cu generaţiile prezente şi viitoare. Lumina lui Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat – icoană a Dumnezeului Celui nevăzut (cf. Coloseni 1, 15) – ne ajută să vedem pe chipul fiecărei fiinţe umane, în fiecare familie binecuvântată şi în fiecare lucrare de ajutorare frăţească o icoană a comuniunii de iubire a Preasfintei Treimi şi o lumină a Învierii lui Hristos, Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea, dăruind lumii viaţă sfântă şi bucurie veşnică”, a spus PF Daniel în Pastorala de Paşti.
El a amintit că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2018 să fie Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam, precum şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri în Patriarhia Română, „un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unităţii de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este şi ocrotitorul Catedralei Mântuirii Neamului”.