Alertă în Sighișoara după ce patru urși și-au făcut culcuș la doar câțiva metri de o casă. Este vorba despre o femelă cu trei pui care și-a săpat bârlogul chiar în apropierea locuințelor și a fost filmată de localnici.
Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT și au reușit să alunge animalele la o distanță de 2 kilometri, însă oamenii se tem că sălbăticiunile ar putea reveni în zona locuită unde găsesc mâncare din belșug.
Locuitorii din Sighișoara spun că în zonă ar fi mai multe exemplare, care ies regulat din pădure și se hrănesc în apropierea orașului.
Potrivit Ministerului Mediului, în pădurile României trăiesc aproximativ 12 mii de exemplare de urs brun. Pentru Sighișoara cota de recoltare este de doi urși pe an.
Sursa: Știrile TVR