Mesajul domnului Florin Cârciumaru, Senator PSD de Gorj, cu ocazia Zilei Naționale a României

Dragi români,

Astăzi se împlinesc 100 de ani de când visul unității noastre naționale a fost realizat prin jertfa soldaților noștri pe câmpurile de luptă, prin spiritul național profund al poporului și prin inițiativa unor oameni politici remarcabili.

Năzuințele acestor oameni demni și curajoși au construit România de peste 100 de ani, România de astăzi. În această zi deosebită pentru poporul nostru, ne amintim cu emoție de idealurile și valorile pentru care au militat înaintașii noștri la 1918: libertate, unitate, dorința de a aduna românii sub un singur steag. Dacă ei au reușit acum un veac, este datoria noastră să le urmăm exemplul și să ne gândim la următoarea sută de ani.

  • România trebuie să continue să creadă într-un ideal, idealul unei țări suverane și prospere, care să fie respectate în Europa, în întreaga lume. Trăim într-o perioadă în care poporul român pare că nu-și poate decide singur viitorul, diverse forțe imixtionându-se în mersul țării.

Cred însă cu tărie că uniți vom depăși toate aceste dificultăți, așa cum am reușit de fiecare dată.

Fiți mândri că sunteți români!
La mulți ani românilor de pretutindeni!
La mulți ani, România!

Florin Cârciumaru, Senator PSD de Gorj

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare