Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, de 1 Decembrie: Cred în viitorul acestei țări, cred că, solidari, vom continua modernizarea statului nostru și atingerea tuturor obiectivelor de țară!

Cred în viitorul acestei țări, cred că, solidari, vom continua modernizarea statului nostru și atingerea tuturor obiectivelor de țară !La mulți ani, români! La mulți ani, România!, a transmis ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, de Ziua Națională a României.

  • ”Ziua Națională a României este, fără îndoială, cea mai importantă și emoționantă sărbătoare a românilor, un simbol al victoriei, al unității și al evoluției noastre ca popor și națiune.

Este momentul în care omagiem sacrificiile înaintașilor noștri care au făcut posibil acest moment de sărbătoare, pe cei care, de-a lungul istoriei, și-au împletit propriul destin cu cel al țării pentru ca visul unității naționale românești să devină realitate.

Această zi este despre asumare și responsabilitate, despre patriotism și sacrificiu, despre onoare și demnitate – o zi în care se cuvine să omagiem pe cei pe care istoria i-a reținut ca unificatori ori întregitori, repere de moralitate,  determinare și curaj.

Sărbătoarea națională de astăzi este și un îndemn pentru fiecare dintre noi de a continua procesul de consolidare și modernizare a României, de a intensifica eforturile pentru ca țara noastră să aibă locul pe care îl merită în rândul statelor lumii.

Apartenența României la Uniunea Europeană și la alianța Euro-atlantică constituie mărturia determinării românilor de a rămâne fideli și de a-și continua parcursul ghidați de valori identitare naționale și principii comune europene.

Anul acesta, sărbătorim Ziua Națională  într-un context geopolitic aparte, fiind martori ai luptei unui stat vecin pentru apărarea suveranității și libertății în fața unei agresiuni absurde. Ca stat care ne-am câștigat și apărat independența și libertatea prin sacrificii suntem alături de poporul ucrainean, suntem solidari în eforturile pentru a-i ajuta pe refugiații din această țară și, totodată, fideli responsabilităților și angajamentelor asumate ca partener în cadrul NATO.

Ministerul Afacerilor Interne, ca parte a arhitecturii naționale de securitate, rămâne consecvent angajamentului de asigurare a siguranței românilor și un partener de încredere al structurilor naționale și internaționale în diverse formate de cooperare.

Ziua Națională a României este și despre viitor, despre obligația de a transmite tinerelor generații principii și valori solide pe care este fundamentat statul român, de a-i inspira pentru a continua dezvoltarea României.

Cred în viitorul acestei țări, cred că, solidari, vom continua modernizarea statului nostru și atingerea tuturor obiectivelor de țară !La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a transmis ministrul Bode.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare