Mesajul transmis de Klaus Iohannis cu prilejul celui de-al XVI-lea Congres al UDMR

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu prilejul celui de-al XVI-lea Congres al Uniunii Democrate Maghiare din România, care a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de stat – Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.

„Astăzi este o zi importantă nu numai pentru Uniunea Democrată Maghiară din România, ci pentru întreaga comunitate maghiară din ţara noastră. În cadrul acestui Congres, veţi alege liderii care vor ghida şi conduce formaţiunea dumneavoastră politică în următorii patru ani.

Traversăm cu toţii vremuri complicate, care necesită multă seriozitate în special de la oamenii politici. Este, poate mai mult ca oricând, nevoie de politicieni integri, cu viziune, capabili să facă faţă încercărilor timpurilor actuale. Provocările la care trebuie să răspundem devin din ce în ce mai complexe, iar clasa politică trebuie să găsească soluţiile potrivite, astfel încât cetăţenii să resimtă cât mai puţin consecinţele crizelor cu care ne confruntăm.

UDMR a demonstrat că este un partid responsabil, care a influenţat de-a lungul timpului nu doar comunitatea minorităţii pe care o reprezintă, ci chiar direcţia politică a ţării, fiind în mod constant prezent în Parlamentul României şi, în numeroase ocazii, parte a coaliţiilor de guvernare. Faptul că în prezent UDMR deţine portofolii ministeriale dovedeşte că este o formaţiune matură, ai cărei membri îşi asumă răspunderea de a fi parte a guvernării chiar şi în perioade dificile.

Comunitatea maghiară din România are, cu siguranţă, mari aşteptări de la partidul dumneavoastră şi îşi doreşte ca reprezentanţii săi din instituţiile centrale şi locale să le protejeze interesele şi să asigure o bună implicare şi participare a membrilor acesteia în procesele decizionale.

România se află acum într-un amplu proces de modernizare, din care UDMR trebuie să continue să fie parte activă. Avem în prezent la dispoziţie instrumente de finanţare care oferă României o oportunitate imensă de dezvoltare şi de a acorda tuturor românilor şansa la o viaţă mai bună, indiferent în ce zonă a ţării trăiesc. În acest sens, implicarea dumneavoastră pentru atingerea acestor obiective este esenţială, inclusiv din perspectiva promovării unei corecte reprezentări.

Vedem că în această perioadă pericolele populismului şi extremismului împânzesc Europa. Apărarea democraţiei şi a valorilor euroatlantice este o datorie care revine, fără echivoc, fiecărei forţe politice. UDMR trebuie să conştientizeze rolul major pe care îl are în susţinerea şi menţinerea ţării noastre pe drumul său pro-european. Asigurarea stabilităţii şi a prosperităţii depinde de modul în care vom şti să ne opunem tendinţelor revizioniste, extremiste şi să descurajăm toate acţiunile menite să întreţină conflicte artificiale.

Vă încurajez să fiţi în continuare reprezentanţii responsabili de care minoritatea maghiară din România are nevoie şi pe care se poate baza pentru a-i fi ascultate opiniile şi nevoile şi să continuaţi să colaboraţi cu celelalte partide pentru a oferi tuturor cetăţenilor un viitor mai bun.

Urez Uniunii Democrate Maghiare din România mult succes şi un Congres care va consolida o Românie puternică într-o Europă unită!”, se arată în mesaj.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare