Metrorex anunţă că s-au redus timpii de aşteptare la metrou

Metrorex anunţă că s-au redus timpii de aşteptare la metrou, iar intervalele de succedare a trenurilor se micşorează, anunță News.ro. 

 

Potrivit companiei, circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară astfel: Magistrala 1: 7 –8 minute; Magistrala 2: 4 minute; Magistrala 3:7-8 minute; Magistrala 4: 7 minute; Magistrala 5: 6 minute (12 minute relaţia Romancierilor – Valea Ialomiţei/ Râul Doamnei).

”Totodată activităţile de curăţenie a trenurilor de metrou vor fi reluate gradual de către prestatorul de servicii de mentenanţă şi salubritate”, precizează Metrorex.

Totodată, subliniază că ”reluarea activităţilor de revizii  şi de curăţenie vine pe fondul alocării de către Metrorex, cu sprijinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a sumelor de bani necesare pentru desfăşurarea optimă a activităţii de transport cu metroul, ca urmare a rectificării bugetului de stat pe anul 2022”.

 

Circulaţia la metrou s-a desfăşurat în ultimele săptămâni cu mai puţine trenuri în loc de 57, cât este prevăzut în graficul aprobat. Creşterea timpilor de aşteptare în staţii a fost determinată de diminuarea serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom  Transport SA, cu care Metrorex are un contract în vigoare.

Compania franceză Alstom anunţa încă din luna iunie că ia în considerare suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanţă a flotei de metrou în luna iulie, dacă Metrorex nu achită facturile restante, a căror valoare totală era la acel moment echivalentă unui an de servicii prestate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare