Vești bune de la Metrorex. Scad timpii de aşteptare în staţiile de metrou

Metrorex anunță, marți, introducerea în circulație a 6 trenuri suplimentare.

 

Metrorex continuă demersurile pentru deblocarea situației create în circulația trenurilor de metrou, determinată de diminuarea serviciilor de mentenanță și salubritate prestate de Alstom Transport S.A., cu care Metrorex are un contract în vigoare.

Astfel, în urma discuțiilor purtate cu Alstom S.A. și a plății unor facturi pentru prestații de mentenanță aferente anului 2022, s-a dispus introducerea în circulație a 6 trenuri suplimentare, începând cu data de astăzi, 16.08.2022, anunță instituția.

În acest context, intervalul de succedare între trenuri va scădea la 9 – 10 minute, pe toată rețeaua de metrou fiind introdus un număr de 40 trenuri.

Reiterăm că, utilizatorii metroului sunt în permanență informați cu privire la modificările din programul de circulație a trenurilor atât în stații, cât și prin intermediul website-ul:www.metrorex.ro.

Continuăm demersurile pentru remedierea situației într-un termen cât mai scurt și prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat!

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare