Guvernul mexican speră ca până la sfârşitul lui martie 2022 să vaccineze împotriva COVID-19 toţi locuitorii eligibili, a anunţat ministrul sănătăţii, Hugo Lopez-Gatell, transmite Reuters.
‘Aceste aşteptări se bazează pe viteza cu care sunt fabricate vaccinurile. Guvernul federal are suficiente resurse pentru a achiziţiona dozele necesare’, a scris ministrul luni pe Twitter.
De la debutul campaniei de vaccinare, de Crăciun, în Mexic au fost administrate doar circa 18 milioane de doze, într-o ţară cu 126 milioane de locuitori, a zecea cea mai populată din lume. În jur de 12 milioane de mexicani au primit cel puţin o doză de vaccin.
În cifre absolute, Mexicul înregistrează al patrulea cel mai grav bilanţ al deceselor asociate COVID-19 – după Statele Unite, Brazilia şi India -, până acum fiind confirmate aproximativ 217.000.
Potrivit Reuters, bilanţul real este probabil semnificativ mai mare având în vedere că numărul testelor de depistare a infecţiei cu coronavirus este foarte redus.
Sursa: PRESSONLINE