MFP: Ajutor de stat pentru investițiile de minimum 1 milion de euro

Ministerul Finanțelor Publice încurajează investitorii să depună cereri pentru finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat 807/2014, care vor fi analizate în sesiune continuă, iar în situația în care bugetul alocat se epuizează, la rectificarea bugetară vor fi asigurate sumele necesare astfel încât toate proiectele eligibile să primească finanțare pentru implementare.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului Finanțelor Publice, pentru anul 2019, în legea bugetului de stat nr. 50/2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 mld. lei, ceea ce presupune finanțarea unor proiecte de investiții de cel puțin 4 mld. de lei. Este cel mai mare buget anual alocat de la începutul schemei până în prezent.

Mai mult, pentru a facilita accesul la finanțare pentru cât mai multe proiecte de investiții cu impact major în economie, MFP a adoptat o serie de modificări de flexibilizare și simplificare a schemei de ajutor de stat 807/2014, printre care: diminuarea plafonului minim al proiectelor de investiții pentru a fi eligibile la 1 milion de euro, posibilitatea demarării proiectului de investiții de la data depunerii cererii de acord pentru finanțare, simplificarea planului de investiții, au facilitat accesul la finanțare a unui număr mai mare de societăți cât și a firmelor cu capital românesc.

“În mai puțin de un an, respectiv, septembrie 2018 – aprilie 2019, MFP a aprobat acorduri de finanțare pentru 28 proiecte de investiții, dintre acestea, 12 proiecte sunt implementate de către societăți cu capital românesc. Aceste proiecte de investiții vor genera un număr de 4.455 noi locuri de muncă și o contribuție la dezvoltarea regională, în valoare totală de 1,21 miliarde lei. Lista proiectelor aprobate în perioada 10.09.2018-24.04.2019 poate fi consultată aici.”, se arată în comunicatul pe presa al MFP.

De altfel, potrivit sursei citate principalele caracteristici ale schemei de ajutor de stat sunt următoarele:

“Obiectivul schemei: acordarea de ajutoare de stat pentru dezvoltarea regională prin susținerea de investiții în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare.

Durata schemei:

2014 – 2020 pentru emiterea de acorduri pentru finanțare;
2015 – 2023 pentru plata ajutorului de stat în baza acordurilor emise.

Valoarea minimă a investiției:  4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1 milion euro valoare totală, fără T.V.A.

Costuri eligibile aferente: realizării de construcții noi; închirierii de construcții existente; achiziționării de active corporale (instalații tehnice, mașini şi echipamente noi); achiziționării de active necorporale (brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală)”, se mai arată in sursa precizata. 

De asemenea, nivelul maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat pentru un proiect de investiții:

37,5 milioane euro pentru Regiunile: Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia;
26,5 milioane euro pentru Regiunea Vest şi Regiunea Ilfov;
7,5 milioane euro pentru Regiunea București, potrivit sursei citate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare