MFP anunță modificări privind legislația în domeniul ajutorului de stat

Ministerul Finanțelor Publice a modificat și a completat H.G. nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, prin Hotărârea de Guvern nr. 476/2018 care a fost publicată, pe 9 iulie 2018, în Monitorul Oficial nr. 580.

Conform unui comunicat de presă, obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 807/2014, cu modificările și completările ulterioare îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea realizării investițiilor de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf. Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale și necorporale, precum și cele legate de închirierea construcțiilor aferente investiției inițiale.

Dintre cele mai importante modificări amintim:
bani– Valoarea minimă a investiției s-a diminuat la 13,5 milioane lei (aprox. 3 milioane euro);
– Bugetul mediu anual al schemei este de 638 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 145 milioane euro;
– Operatorul economic poate demara proiectul de investiții după depunerea cererii de acord pentru finanțare;
– Cererile de acord pentru finanțare se depun în sesiune continuă până la data epuizării bugetului anual.

Pe site-ul MFP, la rubrica Transparență decizională, pot fi consultate proiectul Ghidului solicitantului și proiectul Ghidului de plată a ajutorului de stat acordat în baza H.G. nr. 807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, cu modificările și completările ulterioare.

În termen de 15 zile calendaristice de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 476/2018 vor fi aprobate Ghidurile mai sus menționate, prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Pentru detalii suplimentare puteți accesa următorul link.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare