Românii pot subscrie începând de luni, 16 septembrie 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, și 3 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
– în perioada 16 – 30 septembrie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului;
– în perioada 16-27 septembrie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 16-26 septembrie 2019 din mediul rural.
„Vreau să oferim fiecărui român șansa să participe în mod direct la economia românească și la creșterea acesteia, cu riscuri minime, dar beneficii maxime. Emisiunea de titluri de stat pentru populație este modalitatea Ministerului Finanțelor Publice de a invita românii să fie activi în susținerea economiei românești și să beneficieze, în mod direct de dividende, în urma progreselor pe care țara noastră le face. Am promis fiecărui român un instrument avantajos la pachet cu posibilitatea de a investi în România. Le mulțumesc pentru încredere și le garantez că au făcut alegerea cea mai bună”, precizează dl Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.
- Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.