Mihai-Călin Precup a fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu publicată marţi seară în Monitorul Oficial.
Anterior, Precup a fost eliberat, la cerere, din funcţia de preşedinte al Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor
Întreprinderilor Publice (AMPIP).
Marţi, conducerea AMEPIP şi-a prezentat demisia, urmând să fie organizată selecţia pentru o nouă echipă managerială a instituţiei.
Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, preşedintele AMEPIP, Mihai Precup, vicepreşedinţii Ciprian Hojda şi Victor Moraru şi-au înaintat marţi demisiile la Secretariatul General al Guvernului.
„Cei trei membri ai conducerii AMEPIP au luat această decizie atât pentru a menţine relaţia de credibilitate între Guvernul României şi instituţiile europene, cât şi pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către Comisia Europeană”, se arăta în comunicatul citat. AGERPRES