Mihai Precup, președintele Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), a avut o întâlnire la Tokyo cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secretariatului Guvernului Japoniei.
- Subiectele abordate au vizat promovarea investițiilor între România și Japonia în sectoare de viitor, prin organizarea unui workshop în România, la sfârșitul anului, dedicat companiilor de stat românești și japoneze, precum și prin dezvoltarea unor parteneriate public-private cu firmele nipone.
”Consolidarea cooperării economice româno-nipone. În cursul zilei de ieri, la Tokyo, am avut plăcerea să mă întâlnesc cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secretariatului Guvernului Japoniei, condus de domnul Koyu Izumi, consilierul premierului nipon și șeful GBIS.
Întâlnirea cu reprezentanții GBIS, în marja Forumului pentru Inovare România-Japonia, care se desfășoară în capitala niponă în perioada 26-28 iunie, a reprezentat o ocazie excelentă de a evidenția oportunitățile de investiții în România, subliniind totodată perspectivele de consolidare a cooperării româno-nipone în cadrul Parteneriatului Strategic.
Subiectele abordate au vizat promovarea investițiilor între România și Japonia în sectoare de viitor, prin organizarea unui workshop în România, la sfârșitul anului, dedicat companiilor de stat românești și japoneze, precum și prin dezvoltarea unor parteneriate public-private cu firmele nipone, pentru a putea fi create noi direcții de dezvoltare economică şi socială pentru țara noastră. Aceste parteneriate ar putea facilita transferuri de tehnologie și know-how, inovare și cercetare, stimulând creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
De asemenea, în contextul de securitate actual, am promovat mesajul că România este pregătită și poate deveni un hub regional pentru reconstrucția Ucrainei după război. Inițiativa ar putea implica o colaborare activă între companiile românești și japoneze pentru a aduce expertiză și resurse în procesul de reconstrucție, ceea ce va aduce beneficii semnificative pentru ambele țări și va contribui la stabilizarea și reconstrucția regiunii afectate de conflicte.
La întâlnire, a participat și doamna Geta Medeleanu, însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei României la Tokyo, căreia doresc să-i mulțumesc pentru suportul acordat în facilitarea întrevederilor cu oficialii japonezi”, spune președintele AMEPIP.