„Dau legi, ordonanțe, directive împotriva românilor iar când ne revoltăm, primim garduri, dube, gaze, acuzații. De ce n-au fost lăsați ciobanii în Piața Victoriei şi au fost ținuți pe margine? Pentru că românii nu au voie în centru, doar la periferie, centrul, Victoria este doar pentru străini”, scrie, pe activenews.ro, Mihai Tîrnoveanu, liderul Asociaţiei „Calea Neamului”.
„Aceasta este marea provocare. La fel ca „lacrimogenele”, ei iți taie la propriu respirația, te lasă fără aer, iar când încerci totuși să respiri, mai tragi în piept încă o porție de otravă care îți dă instinctul să fugi sau să te pui în genunchi.
Te ridici cu greu. Te ridici și te întorci din nou către linia întâi să dai piept cu scutieri, trupe speciale, jandarmi, legi, institute, pentru că îți iau oile și ți le omoară, pentru că îți iau sfinții închisorilor să-i ducă din nou în celula condamnaților la moarte.
Îi ridică de pe socluri cu lanțuri pe Mihai Viteazu și Avram Iancu să-i mute din centru la margine, îl dau jos pe Octavian Goga, îi înscenează procese și-l închid din nou în ospiciu pe Mihai Eminescu.
Dau diplome și functii inepților să scuipe pe efigii, jandarmii „culturali” atacă cu gazele inculturii biblioteci și academii.
Aceasta este provocarea. Atacul se dă asupra independenței naționale, economice și morale, spirituale. De aceea se lovește cu barosul în zidul Bisericii, de aceea se atacă Familia, de aceea ni se aduc imigranți și comisari „europeni” în fruntea verdictelor. De aceea ni se fabrică în „institute” manuale străine și se rup paginile istoriei noastre, se taie cu drujba troițe și se dau în judecată cruci.
Aceasta este provocarea, căci la noi, nu se negociază guverne în țară, ci în afară, „pentru” noi”, spune acesta.



