Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat, marți, că se impunea remanierea lui Virgil Popescu de la Ministerul Energiei deoarece mare parte din haosul care este în prezent i se datorează.
El a adăugat că este o opinie personală, iar atributul remanierii este al premierului.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că s-au obişnuit deja cu solicitarea făcută de Tudose şi nu e prima oară când o face.
Stroe a precizat că evaluarea activitatea miniştrilor o face premierul şi că atunci când va fi cazul va fi prezentată atât în coaliţie, pentru că e nevoie de un acord al tuturor partidelor şi apoi şi public.