Mihai Weber, deputat PSD a spus NU jafului liberal, fiindcă Guvernul incearcă să vândă la bucată activele celor mai profitabile companii românești – CEC, Hidroelectrica, Romgaz, Eximbank.
„Guvernul PNL se zbate, cu ultimele puteri, să vândă la bucată activele celor mai profitabile companii românești – CEC, Hidroelectrica, Romgaz, Eximbank. Însă, în Parlament, PSD a respins cu fermitate Ordonanța de urgență a Guvernului Orban, protejând astfel, în plină pandemie, înstrăinarea la prețuri de nimic a tot ce a mai rămas valoros în patrimoniul statului român.
Ceea ce este însă interesant de remarcat este faptul că, deși măsuri concrete în sprijinul angajaților CE Oltenia nu au considerat oportun să voteze, liberalii au demonstrat că se pot mobiliza exemplar atunci când vine vorba de a sparge pușculița statului. Pentru a devaliza companii strategice și profitabile ale statului român, vin la serviciu și votează „pentru” până și parlamentarii liberali care, altminteri, se abțin la voturi importante pentru județul pe care îl reprezintă sau, pur și simplu, lipsesc de la serviciu”, susține Mihai Weber.