Mihai Weber, deputat PSD: Încep concedierile la CE Oltenia

Deputatul PSD, Mihai Weber, susține, pe Facebook, că încep concedierile la CE Oltenia, asta după ce Guvernul a adoptat procedura de destructurare a companiei.

” Încep concedierile la CE Oltenia

Ludovic Orban: „ …noi va trebui, clar, să RENUNȚĂM la producția energiei electrice pe cărbune…” (iunie 2020).

Declarația premierului Orban s-a adeverit! Guvernul liberal a aprobat finanțarea pentru începerea procedurii de RESTRUCTURARE și DECARBONARE (plan gândit și structurat pe o perioadă de cinci ani).

Practic, acest „măr otrăvit” oferit companiei de către guvernarea liberală, înseamnă, în primul rând, CONCEDIEREA a peste 7.000 de oameni deoarece, conform PLANULUI pe care liberalii voiau să-l țină SECRET până după alegeri, în companie trebuie să mai rămână doar 4.400 de angajați. Interesul actualilor guvernanți devine, astfel, foarte clar”, se arată pe pagina de Facebook a lui Mihai Weber.

Social-democratul a conchis că ” în România, trebuie distrus tot ce ne poate asigura independența față de alte țări sau privatizat tot ce merge și este profitabil pentru statul român”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare