Mihai Weber: Guvernul PSD face investiții importante în infrastructura rutieră

Preşedintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a anunţat miercuri noi proiecte importante pentru locuitorii din acest judeţ.

„Vin cu o veste bună pentru români, care însă s-ar putea să nu fie pe placul celor care tot încearcă să denigreze această guvernare. În România, în timpul  guvernării PSD, se realizează proiecte importante de infrastructură. Peste tot în țară se fac demersuri de realizare ale acestor investiții, de la studii de fezabilitate și proiectare, până la faza de execuție.

  • Domnul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit săptămâna trecută la Târgu Jiu pentru a le transmite gorjenilor că Drumul expres Craiova-Târgu Jiu a intrat în linie dreaptă. Ministrul Transporturilor a reconfirmat faptul că cel mai important proiect de infrastructură rutieră a județului Gorj, Drumul expres Craiova – Târgu Jiu, va fi realizat, în acest moment fiind în curs de derulare procedura de licitație pentru studiul de fezabilitate și proiectare”, a precizat Weber într-un comunicat de presă.

De asemenea, a arătat el, în cursul acestei săptămâni se va lansa licitația pentru centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, astfel încât se poate spune cu certitudine că lucrările vor fi reluate în acest an, centura ocolitoare fiind un alt proiect de infrastructură, foarte important pentru județul Gorj.

weber„Veștile bune nu se opresc însă aici. Domnul Narcis Neaga, directorul CNAIR, ne-a anunțat că și DN67B va intra în reparații curente, urmând ca imediat ce se vor finaliza procedurile legale să intre în reabilitare și modernizare. (…)

Sfatul meu pentru colegii din Opoziție este să revină la un comportament corect din punct de vedere politic, să lase deoparte minciunile și campania murdară. Românii nu vor putea fi manipulați la nesfârșit fiindcă, în acest an, Programul de guvernare al PSD va începe să-și arate roadele. Investițiile făcute în toate domeniile importante vor produce efecte, iar românii vor vedea că Opoziția este doar o formă fără fond, în timp ce PSD merge pe principiul “Fapte, nu vorbe”., a concluzionat deputatul PSD.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare