Mihai Weber, liderul PSD Gorj: În cadrul întâlnirii de lucru pe care am avut-o cu ministrul Muncii, am solicitat organizarea unei întâlniri cu liderii sindicatelor reprezentative din Complexul Energetic Oltenia

Mihai Weber, liderul PSD Gorj, a declarat luni că în cadrul întâlnirii de lucru pe care a avut-o cu ministrul Muncii, a solicitat organizarea unei întâlniri cu liderii sindicatelor reprezentative din Complexul Energetic Oltenia și identificarea soluțiilor pentru aplicarea Legii 197/2021.
”În cadrul întâlnirii de lucru pe care am avut-o cu ministrul Muncii, doamna Simona Bucura-Oprescu am solicitat identificarea soluțiilor pentru aplicarea Legii 197/2021 ;
Organizarea unei întâlniri cu liderii sindicatelor reprezentative din Complexul Energetic Oltenia, care va avea loc miercuri, 08.11.2023, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Am fost, suntem și vom fi întotdeauna aproape de mineri și energeticieni și, mai cu seamă, ne preocupă viitorul Complexului Energetic Oltenia, iar problemele lor reprezintă un punct important pe agenda parlamentarilor PSD Gorj, fără filme și alte scenarii!”, a spus Weber.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare