Mihai Weber: Majorarea pensiilor cu 10%, veste excelentă pentru pensionari

Deputatul PSD Weber Mihai a declarat că majorarea pensiilor cu 10% este o veste excelentă pentru pensionari în contextul în care și de această dată guvernul Dăncilă vine în  ajutorul românilor cu un nou proiect de lege care prevede majorarea pensiei minime.

  • „Guvernul PSD vine și de această dată în ajutorul românilor cu un nou proiect de lege ce prevede majorarea pensiei minime. Astfel, potrivit proiectului, începând cu luna septembrie a anului 2019, pensia minimă va fi 704 lei, în prezent fiind 640 de lei.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, atât pensionarii sistemului public de pensii, cât și pensionarii sistemului militar de pensii, cu domiciliul în România, pot beneficia de indemnizația socială, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari”, a declarat deputatul PSD.

De altfel, social-democratul a subliniat că tot de la 1 septembrie, punctul de pensie va creşte de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.

„Analizând situația proiectelor aflate pe agenda Partidului Social Democrat, concluzionăm că în urma muncii și implicării echipei, rezultatele sunt bazate pe fapte concrete, majoritatea proiectelor fiind duse spre îndeplinire.

Contrar minciunilor aruncate pe sticlă, cu scopul manipulării populației, PSD va merge până la capăt cu implementarea Programului de Guvernare votat de majoritatea românilor, drept pentru care numai aceștia au dreptul să aprecieze în ce măsură proiectele Programului de Guvernare au fost și vor fi îndeplinite”, a conchis parlamentarul PSD.                                          

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare