Mihai Weber – Memorandumul este vital pentru viitorul CE Oltenia

Deputatul PSD Mihai Weber susține că „memorandumul este vital pentru viitorul CE Oltenia”, iar dacă președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, spunea în 2018 că un astfel de memorandum nu ajută compania, acum „iese și își arogă rolul de promotor al acestui document”.

„În primul rând, doresc să le adresez liderilor PNL Gorj un apel la moderație și bun simț, atunci când încep să se laude cu proiecte inițiate de guvernul PSD. Este firesc să le continue, fiindcă sunt proiecte bune pentru comunitate, dar puțină bună-cuviință nu ar strica.

Domnul Vîlceanu, care în 2018 declara că un Memorandum pentru CE Oltenia nu ajută compania, acum iese și își arogă rolul de promotor al acestui document inițiat și FINALIZAT de PSD, la care au muncit foarte mulți oameni din ministerele de resort, împreună cu sindicaliști și membri din conducerea companiei.

Faptul că acest Memorandum nu a fost semnat până acum, în condițiile în care a fost finalizat de peste șase săptămâni, se datorează încăpățânării domnului președinte Iohannis, de a nu numi ministru interimar la Ministerul Energiei. Acum, noul guvern nu are de făcut decât să semneze acest act, așa cum s-a procedat și în cazul UM Sadu.

Pentru o informare corectă a opiniei publice sunt necesare aceste precizări. Este bine că acest guvern a înțeles că guvernul PSD a avut proiecte bune și că acum dânșii trebuie doar să le finalizeze și să taie panglica. Dar de aici și până a și le asuma public, ca și cum ar fi avut vreo contribuție constructivă la întocmirea lor, este cale lungă”, a scris Weber, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare