Președintele Comisiei de control a SIE din Parlament, Mihai Weber, a declarat, că PSD va elimina pensiile speciale, adăugând că de acestă măsură au uitat liberalii atunci când au ajuns la Guvernare.
„Astăzi, în ședința echipei de conducere a partidului, s-a luat hotărârea ca PSD să-și asume eliminarea pensiilor speciale. Vom convoca, în acest scop, o sesiune extraordinară a Parlamentului și vom vedea dacă actualii guvernanți vor sprijini această inițiativă, pe care de altfel și-au asumat-o în campania electorală, dar de care au uitat imediat ce au ajuns la putere”, se arată pe pagina de Facebook a lui Mihai Weber.