Trimiterea tuturor românilor în șomaj nu este o soluție, iar prelungirea stării de urgenţă trebuie însoţită de o serie de măsuri, consideră deputatul PSD Mihai Weber.
- O măsură ar fi cea a testării populaţiei pe scară largă.
“Cererea de prelungire a stării de urgență trebuie însoțită de următoarele măsuri: măsuri concrete pentru susținerea economiei și a populației; declanșarea testării pe scară largă; obligativitatea purtării, în spațiul public, a unui echipament minim de protecție (mască și mânuși)”, a scris Weber pe Facebook.
Alte măsuri propuse de acesta sunt: proiectele de investiții publice să fie demarate pentru repornirea economiei; transparență totală în privința informării, deciziilor și achizițiilor; măsuri urgente pentru sprijinirea agriculturii românești, mai ales că agricultura este în dificultate din cauza secetei, iar agricultorii și fermierii au nevoie de susținere pentru a-și salva munca.