Liderul PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, acuză Guvernul PNL că împarte bugetul public clientelei de partid.
Weber: În timp ce Orban a demisionat doar pentru a se autopropune, din nou, premier care aleargă după ciolan, guvernul interimar al președintelui Iohannis îi pedepsește pe acei români care au votat cu PSD.
Weber a transmis printr-o postare pe pagina sa de socializare că Guvernul a alocat, pentru județul Gorj, fondurile pentru unele unități administrativ-teritoriale pentru plata cheltuielilor de funcționare, într-o manieră rușinoasă – primăriile conduse de primari liberali au primit sume considerabile, în timp ce administrațiile PSD nu au primit nimic sau au primit sume ridicole.
”Deoarece campania electorală s-a încheiat și TOATE comunitățile trebuie sprijinite, indiferent de culoarea politică a primarilor, PSD a decis atacarea în contencios administrativ a acestui revoltător act, pentru a obține suspendarea aplicării acestei Hotărâri de Guvern.”, a mai scris liderul PSD Gorj pe facebook.