„Haideți să vedem cum arăta România de odinioară. În 1891, guvernul Majestății Sale, Regele Carol, avea șapte ministere, nu șaptesprezece și nici douăzeci. În Camera Deputaților găseai personalități ca P. P. Carp (boierul de la Țibănești), Lascăr Catargi, Alexandru Marghiloman sau Jean Miclescu (avocat celebru). La Senat, fotoliile erau ocupate de mai mulți membri ai familiei Sturdza și Rosetti, plus un Balș, un Brătianu, un Beldiman, un Gussi. Vice-președintele Camerei era junimistul Vasile Pogor”, scrie, pe Facebook, teologul Mihail Neamţu.
„În privința relațiilor externe, România se baza pe competența lui Alexandru Lahovary. Ambasadorul nostru la Londra era un aristocrat cu vocație de polimat: Ion Ghika. Vice-președintele Academiei Române purta numele unui geniu al filologiei: Bogdan Petriceicu Hașdeu. Secția de Literatură se bucura de patronajul lui Titu Maiorescu iar la Secția de Istorie își aducea contribuția un Mihail Kogălniceanu sau Alexandru Odobescu.
Vreți să vă mai spun că într-un liceu din București îl puteai găsi ca dascăl de limba română pe Lazăr Șăineanu? Sau că la Școala de Bele-Arte director era Theodor Aman?
În sfârșit, cel mai bun primar al orașului București a fost tot un conservator, Pache Protopopescu. Doctor în drept la Paris și Bruxelles, el a revenit în țară unde introdus iluminatul electric pe bulevardul principal al Capitalei. Tot lui Pache Protopopescu îi datorăm amenajarea Cișmigiului cu superba fântâna care reprezenta o copie după acea de la Saint-Cloud, realizată de cel mai ilustru arhitect al lui Ludovic al XIV-lea (1661-1715).
Am avut cândva o țară condusă de oameni vrednici, deștepți și cumsecade.
PS: Credeți că, în spiritul democrației ateniene, oamenii educați trebuie să facă politică? DA sau NU?
Intr-adevar, o tara are nevoie de o elita puternica si integra pentru a fi condusa eficient. Dar nu trebuie sa ne pierdem speranta, pentru ca schimbarea este posibila”, adaugă Neamţu.
