Teologul și scriitorul Mihail Neamțu a scris astăzi, 27 aprilie, un nou punct de vedere față de petiția inițiată de Adrian Papahagi și Teodor Baconschi, scrie r3media.ro.
Neamțu nu s-a sfiit să le replice, fără să-i numească, direct, celor doi. Astfel, Neamțu s-a întrebat dacă nu cumva Adrian Papahagi îi cere să se alieneze, prin solicitarea de a-și cere scuze pentru poziția anterioară pe acest subiect, pentru a fi „iertat”.
„Mă întreb, atunci, dacă nu cumva însăși esența alterității mele e agresată atunci când îți pui poalele-n cap și mă somezi să ader tribal, deci să mă aliniez, altfel spus să mă alienez?”, s-a întrebat Neamțu.
Acesta l-a taxat, fără menajamente și pe Teodor Baconschi. „În numele conservatorismului, promovăm schimbarea. Sub zodia iubirii, declanșăm ura. Criticăm Facebook drept fabrica de narcisism, dar îi promovăm produsele. Apărăm demnitatea persoanei, dar facem oricând caricatura aproapelui. Aplaudăm pluralismul democratic, însă practicăm cenzura. Ne place să jignim adversarii, însă nu acceptăm ironia lui Caragiale”, a scris Neamțu. Teodor Baconschi este autorul volumului „Facebook – Fabrica de Narcisism”, apărut la Editura Humanitas.
Reamintim că Mihail Neamțu s-a exprimat deja, critic, pe tema petiției inițiată de Papahagi și Baconschi, susținută de Andrei Pleșu. Adrian Papahagi a reacționat afirmând că renunță la prietenia dintre cei doi, somându-l să-și ceară scuze publice pentru a fi iertat.
Pe 26 aprilie, părintele Viorel Ioniță, Consilier al Patriarhului Daniel, a publicat o poziție extrem de critică față de petiția celor doi, în organele de presă oficiale ale Bisericii.
Iată textul lui Mihai Neamțu, trimis pe adresa redacției R3media:
Mă întreb, atunci, dacă nu cumva însăși esența alterității mele e agresată atunci când îți pui poalele-n cap și mă somezi să ader tribal, deci să mă aliniez, altfel spus să mă alienez?
Discuția aparent neutră despre astronomie și calendar a fost imediat subsumată retoricii geopolitice care opune Occidentul catolic-protestant (bun) și Orientul ortodox (rău).
Poziționarea față de calendarul nou sau vechi al Sfintelor Paști a devenit, așadar, un litmus test nu doar pentru câteva amiciții, fraternități și prietenii rapid destrămate, ci un criteriu de acceptare socială și departajare ideologică. În limbajul nu întotdeauna delicat al protestelor din Piața Victoriei, cine nu sare, nu vrea schimbare.
Dacă dorești să aparții cercurilor agreate de platforme precum Digi24 sau G4Media, atunci e bine să ceri reforma pascaliei.
În numele obiectivității științifice, logica secularizării pătrunde-n spațiul Ortodoxiei. În numele unității religioase a creștinilor din lumea întreagă, ne trezim rupți de comuniunea cu bisericile ortodoxe autocefale și pregătiți să sărbătorim Paștele creștin înaintea Paștelui mozaic (fapt permis de calendarul gregorian, dar interzis de Sinodul de la Niceea).
În numele conservatorismului, promovăm schimbarea. Sub zodia iubirii, declanșăm ura. Criticăm Facebook drept fabrica de narcisism, dar îi promovăm produsele. Apărăm demnitatea persoanei, dar facem oricând caricatura aproapelui. Aplaudăm pluralismul democratic, însă practicăm cenzura. Ne place să jignim adversarii, însă nu acceptăm ironia lui Caragiale.
Petițiile care seamănă dihonie și zarvă n-au origini duhovnicești. Dezbaterile sunt necesare și utile, dar nu atunci când pledează amatoricește pentru înmulțirea formelor fără fond.
Va veni cândva și timpul unei îndreptări a calendarului iulian, dar numai prin respectarea poruncii iubirii și a principiului sobornicității după care Ortodoxia funcționează de aproape două mii de ani (iar nu prin exaltarea gândirii calculatoare despre care Martin Heidegger spunea că nu poate epuiza revelația Ființei).
Citându-l pe filozoful german, vom spune că numai un Dumnezeu (nur ein Gott) mai poate salva civilizația occidentală, nicidecum roboții, tehnologia sau inteligența artificială.
Dacă ne dorim să n-avem biserici goale peste doar zece-douăzeci de ani, atunci trebuie să nu lăsăm puterea simbolurilor de-a întemeia o realitate metafizică să fie slăbită sub loviturile de ciocan ale neo-scolasticilor înstrăinați de mister, miracol sau mântuire.
În ceea ce mă privește, ca și milioane de alți români, știu c-am ales adevărul și simplitatea. Știu că și-n 2099 Sfintele Paști vor pica primăvara, în 30 martie, iar nu într-o toamnă a patriarhilor lipsiți de blândețe, surâs și zâmbet iertător.
Mihai Neamțu
27 aprilie 2023