Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a finalizat prima etapă a acţiunii de control asupra efectivelor de ovine şi caprine din judeţul Tulcea, declanşată după confirmarea focarelor de variolă ovină şi caprină din localităţile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile şi Ostrov. Acţiunea a fost coordonată de preşedintele instituţiei, dr. Alexandru Nicolae Bociu.
În teren au fost mobilizaţi peste 100 de medici veterinari, între care directorii executivi ai Direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din judeţele Olt, Dolj, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Vaslui, cu sprijinul operaţional al Poliţiei şi al Jandarmeriei. Verificările au vizat situaţia reală din exploataţii, corectitudinea datelor înscrise în Baza Naţională de Date şi respectarea obligaţiilor legale privind identificarea şi trasabilitatea animalelor.
Diferenţe între evidenţa oficială şi efectivele găsite în teren
În exploataţiile cuprinse în verificare, evidenţele oficiale indicau 32.239 de animale, în timp ce numărătoarea efectuată în teren a consemnat 25.236. Diferenţa este de 7.003 animale, aproximativ 21,7% din efectivul verificat.
Precizăm că această diferenţă nu reprezintă animale declarate dispărute. Este un decalaj între evidenţa scriptică şi situaţia faptică, care se clarifică individual, pe baza documentelor de mişcare şi a verificărilor în exploataţiile de provenienţă. Datele se referă la exploataţiile controlate, nu la întregul efectiv al judeţului.
Principalele neconformităţi constatate
– 1.492 de animale fără elemente de identificare, identificate neconform sau cu mijloace de identificare neaprobate: 618 adulte şi 874 de tineret. Dintre animalele tinere neidentificate, 540 au fost găsite în centre de colectare, deşi nu aveau dreptul să părăsească exploataţia de origine fără a fi identificate şi înregistrate, iar centrele nu aveau dreptul să le primească.
– Animale purtând crotalii cu serii diferite la cele două urechi.
– Animale prezente fizic în exploataţii care, în Baza Naţională de Date, figurau cu evenimente de ieşire deja operate: sacrificare în abator, sacrificare tradiţională, moarte sau export.
– Animale găsite într-o locaţie, dar înregistrate în exploataţii din alte judeţe.
– Exploataţii cu efective importante de femele matcă în care nu figura niciun miel identificat şi înregistrat în anul curent.
– Mai multe coduri de exploataţie deschise la aceeaşi locaţie.
– Coordonate de amplasare ale exploataţiilor care nu corespund situaţiei din teren.
Măsuri aplicate
Până în prezent a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 40.000 de lei unei societăţi comerciale, împreună cu măsura suspendării dreptului de utilizator al Sistemului Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor. Verificarea documentelor de mişcare pentru animalele cu situaţie neclarificată continuă, iar sancţiunile se aplică pe măsura finalizării fiecărui caz.
„Am mers în teren cu peste 100 de medici veterinari pentru că nu ne putem baza doar pe ce scrie în sistem. Diferenţele găsite între evidenţă şi realitate nu sunt o problemă administrativă, ci un risc sanitar direct: dacă nu ştim unde se află un animal, cui aparţine şi de unde provine, nu putem opri boala şi nu putem demonstra Comisiei Europene că avem control asupra efectivelor. Cei care pierd primii din cauza animalelor mutate neidentificat sunt crescătorii care respectă regulile. Am dispus extinderea verificărilor în toate judeţele şi aplicarea legii, fără excepţii, acolo unde neconformităţile se confirmă.” dr. Alexandru Nicolae Bociu, preşedintele ANSVSA
Verificările se extind la nivel naţional
Constatările din judeţul Tulcea au fost prezentate directorilor executivi ai tuturor direcţiilor sanitar-veterinare judeţene, într-o videoconferinţă convocată de preşedintele ANSVSA. Direcţiile judeţene au primit dispoziţie să verifice concordanţa dintre efectivele existente în teren şi cele înscrise în Baza Naţională de Date, situaţia animalelor neidentificate, documentele privind mişcarea animalelor, exploataţiile cu efective mari de femele matcă şi fără tineret înregistrat, precum şi cazurile în care mai multe coduri de exploataţie sunt deschise la aceeaşi locaţie.
Obligaţiile deţinătorilor de animale
Potrivit Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 208/2022, ovinele şi caprinele se identifică şi se înregistrează în termen de până la 180 de zile de la naştere şi, în orice caz, înaintea mutării lor în afara exploataţiei în care s-au născut, dacă aceasta are loc mai devreme. Absenţa elementelor de identificare, nedeclararea mişcărilor de animale şi neraportarea suspiciunilor de boală constituie încălcări ale legislaţiei sanitar-veterinare, favorizează răspândirea bolilor şi îngreunează eradicarea focarelor.



