Minerii au terminat marşul cu gândul la alte proteste
Minerii care au plecat pe jos de la Rovinari la Bucureşti, pentru a atrage atenţia guvernanţilor asupra problemelor Complexului Energetic Oltenia, dar şi asupra celorlalte companii care produc energie pe cărbune s- au întors dezamăgiţi acasă. Discuţiile pe care le- au avut la Guvern, nu i-au multumit, deşi au semnat un protocol. Ei au cerut să nu se mai importe energie şi să se echilibreze piaţa de energie din România.
Întorşi acasă, minerii spun că vor aştepta câteva luni pentru a vedea dacă se fac paşi pentru rezolvarea problemelor pe care le- au spus, în caz contrar se gândesc la alte forme de protest. Minerii au fost primiţi în cele din urmă de vicepremierul, Costin Borc, după ce discuţiile de la Ministerul Energiei i- au nemulţumit. Ei au mers pe jos 320 de km, până în faţa Guvernului, unde au protestat. Liderii de sindicat spun că nu este normal ca România să importe energie, în timp ce companiile care produc energie pe cărbune să facă disponibilizări. Acesta a fost principalul motiv pentru care angajaţii CEO s-au hotărât să protesteze. La Complexul Oltenia au fost anunţate 2000 de disponibilzări începând cu 1 iunie, după ce anul trecut au plecat acasă alţi 2000 de salariaţi.
Alături de mineri a participat la marşul disperării, aşa cum a fost numit şi scriitorul, Laurian Stănchescu, care a propus primarului, Florin Cârciumaru, să- i declare eroi. Acesta a refuzat însă.
10 dintre minerii care mers pe jos vor fi decalarati cetateni de oanoare ai comunei Fărcăşeşti.
L.I.