Ministerul Agriculturii despre importul produselor agroalimentare din Ucraina: Problema va fi abordată unitar, nu separat, de către Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria

Miniştrii agriculturii din Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria au discutat vineri în videoconferinţă despre situaţia creată pe pieţele celor 6 state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina. S-a convenit ca aceste probleme să nu se abordeze separat, ci în mod unitar de către cele şase state membre, anunţă Ministerul român al Agriculturii, potrivit News.ro. 

 

”Astăzi a avut loc în format de videoconferinţa întâlnirea miniştrilor agriculturii din Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria, care a început la orele 11:00 si s-a terminat la 11:47. În cadrul videoconferinţei s-a pus în discuţie situaţia creată pe pieţele celor 6 state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina. Prin acestă întâlnire se continuă demersul făcut de premierii din România, Polonia, Slovacia, Ungaria, respectiv preşedintele Bulgariei, care au semnat o scrisoare adresată Preşedintei Comisiei Europene, prin care s-a solicitat luarea unor măsuri concrete în vederea îmbunătăţirii situaţiei. În cadrul videoconferinţei am convenit ca aceste probleme să nu se abordeze separat, ci în mod unitar de către cele şase state membre”, precizează Ministerul român al Agriculturii.

S-a agreat totodată ca experţii ministerelor respective să redacteze o informare, pe care să o agreeze la nivel politic după care să fie prezentată atât în cadrul Consiliului de miniştri ai agriculturii din 25 aprilie, cât şi comisarilor europeni pentru agricultură Janusz Wojciechowski şi respectiv pentru comerţ, Valdis Dombrovskis.

Textul informării va fi stabilit de comun acord, mai arată Ministerul Agriculturii.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare