Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a transmis că funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi pentru Agricultură (APIA) vor începe, săptămâna viitoare, operaţiunile necesare în vederea alocării sumelor pentru plata accizei la motorina utilizată în agricultură, pe trimestrul II al anului 2022.
”Săptămana viitoare, funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură vor demara operaţiunile necesare în vederea alocării sumelor pentru plata accizei la motorina utilizată în agricultură, pe trimestrul II al anului 2022”, a transmis Ministerul Agriculturii.
Cadrul legal în vederea efectuării plăţilor la subvenţia pentru acciza la motorina utilizată în agricultură, pe trimestrul II al anului 2022, a fost creat.
“După cum v-am asigurat de fiecare dată, facem tot ce este posibil pentru ca sumele cuvenite să ajungă în cel mai scurt timp la fermierii noştri. Astfel, am elaborat ordinul de ministru pentru acordarea subvenţiilor la acciza de motorină, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 867, din data de 2 septembrie 2022, la 24 de ore de la data publicării HG nr. 1.074 în Monitorul Oficial nr. 859, din 1 septembrie 2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Guvernul a majorat, pentru anul în curs, cu 480.000.000 lei fondurile alocate schemei de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar suma totală alocată cu această destinaţie creşte la 817.000.000 lei.