Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a lansat schema de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a lansat vineri, 16 septembrie a.c., spre consultare publică, proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, precum și proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii – TIMM 2022.

 

„Tradițiile populare trebuie să meargă mai departe! Nu putem risca pierderea unor dintre cele mai importante meșteșuguri, care ne atestă unicitatea, drept urmare vom demara, la nivel de minister, un program care să sprijine și să promoveze aceste activități în fața publicului larg, inclusiv internațional. Inițiativa se concentrează pe organizarea unui târg național, care să reunească persoanele care practică cu pasiune și dedicare aceste meserii și, prin amploarea evenimentului, să aducem o contribuție la relansarea produselor și serviciilor de mică industrie și artizanale, desfășurate individual sau organizat, prin intermediul asociațiilor sau altor organizații”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

  • În cadrul Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri 2022, organizat de către una dintre cele nouă Agenții pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE), aflate în coordonarea MAT, meșteșugarii și artizanii își vor prezenta produsele, în cadrul standurilor proprii, și vor putea presta activități economice, în condițiile legislației în vigoare. Suplimentar, aceștia au posibilitatea desfășurării unor sesiuni de ateliere de lucru pentru vizitatorii interesați, în cadrul cărora să explice și să demonstreze practic cum se obțin produsele lor, respectând în tot acest timp tradiția populară. Participarea expozanților este gratuită, aplicanții find selectați în urma înscrierii electronice în cadrul programului. Mai mult decât atât, fiecăruia dintre beneficiari îi vor fi suportate cheltuielile pentru cazare și transport, inclusiv al produselor acestora la/de la eveniment, în sumă forfetară de 2.500 lei. Bugetul total al programului, pentru anul în curs, este în valoare de 1.000.000 lei.

„Promovarea spiritului antreprenorial este un alt deziderat al mandatului meu, în calitate de ministru liberal. Decizia de a da startul procedurilor necesare pentru organizarea TIMM 2022 se aliniază, astfel, misiunii de a stimula dezvoltarea afacerilor românești, în ideea îmbunătățirii performanțelor economice și tehnice ale acestora. Evenimentul va contribui la câștigarea de piețe noi pentru produsele și serviciile locale, influențând inclusiv cererea internă, și va facilita stabilirea unor legături parteneriale și încheierea unor contracte de afaceri”, a precizat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

  • Târgul brandurilor naționale (TIMM 2022) va fi organizat, la fel ca cel dedicat meșteșugarilor și artizanilor, de către una dintre cele nouă AIMMAIPE, aflate în coordonarea MAT, sub forma unei expoziții cu vânzare. În scopul promovării produselor și serviciilor realizate de către participanți, precum și al creșterii numărului întreprinzătorilor de succes, se vor desfășura, concomitent, seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru și prezentări. Participarea la eveniment a expozanților este gratuită, aplicanții find selectați în urma înscrierii electronice în cadrul programului. Suplimentar, fiecăruia dintre beneficiari îi va fi acordată o sumă forfetară în valoare de 1.500 lei, condiționată de prezența zilnică la târg, pe întreaga perioadă de desfășurare a acestuia. Bugetul total al programului, pentru anul în curs, este în valoare de 1.000.000 lei.

Propunerile, sugestiile și opiniile privind cele două proiecte de procedură de implementare se primesc până data de 27 semptebrie a.c.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare