Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) a lansat joi apelul pentru Investiţia 8 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activităţi de cercetare, dezvoltare şi inovare, în valoare de 168 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat de presă al MCID, cercetătorii din străinătate, inclusiv românii din diaspora, îşi pot desfăşura astfel proiectele în instituţii sau unităţi de cercetare-dezvoltare din România.
„Directorul de proiect îşi va putea construi o echipă formată din cel puţin două poziţii echivalent normă întreagă pentru cercetătorii post-doctoranzi şi cel puţin două poziţii echivalent normă întreagă pentru studenţii doctoranzi. Domeniile pentru care pot fi depuse proiecte sunt: Ştiinţele Exacte şi Inginerie; Ştiinţele Vieţii; Ştiinţele Sociale şi Umaniste”, precizează sursa citată.
Finanţarea maximă acordată pentru un proiect cu o durată de 36 de luni este de maximum 7 milioane de lei, iar contractarea proiectelor aprobate spre finanţare se va realiza în iunie 2023.
Cheltuielile eligibile sunt cheltuieli cu personalul, cu logistica, de deplasare şi cheltuieli de regie.
„Lansarea celui de-al doilea apel pe componenta de cercetare din PNRR vine ca o continuare firească a primului apel pentru bursele individuale Marie Sklodowska-Curie. Este cel mai ambiţios program de repatriere a cercetătorilor români, cu performanţe deosebite, şi ne propunem să deschidem direcţii de cercetare noi, sau să aducem un plus de performanţă celor existente. Urmărim ca acest apel să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naţionale de Cercetare, Inovare şi Specializare Inteligentă, la creşterea capacităţii instituţionale de atragere a fondurilor europene şi a numărului de publicaţii cu înalt impact internaţional, precum şi a numărului de solicitări de brevete, pentru a repoziţiona România pe un trend ascendent în lumea ştiinţifică, la nivel european şi internaţional”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, citat în comunicat.
Depunerea propunerilor de proiecte se realizează într-o singură etapă, utilizându-se platforma de depunere on-line: https://proiecte.pnrr.gov.ro şi se face obligatoriu de către instituţia gazdă din România.
MCID menţionează că pentru fiecare proiect, cel puţin 50% dintre experţii evaluatori sunt selectaţi din străinătate (UE şi OECD), iar evaluarea se face după ce proiectele au fost declarate eligibile.