Ministerul Dezvoltării deschide o nouă sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat

Începând cu data de 1 august, Ministerul Dezvoltării deschide cea de-a doua sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, iar beneficiarii pot încărca documentele necesare pentru accesarea fondurilor puse la dispoziţie în platforma digitală investitii.mdlpa.ro.

Platforma va fi disponibilă beneficiarilor fără a avea un termen limită pentru depunere. Depunerea cererilor de finanţare nu înseamnă angajarea sumelor, acestea se vor aloca după semnarea contractelor de finanţare. Criteriile de alocare a fondurilor vor fi aprobate prin ordin emis de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.

„Dezvoltarea unei ţări nu se poate face doar reacţionând la situaţii de criză sau stimuli sporadici, investind doar atunci când ceva ne surprinde sau ne sperie. În condiţiile în care în ultimii 30 de ani s-au consolidat din bani publici doar 26 de clădiri, dintre care 19 în Capitală, era clar nevoie de o schimbare de paradigmă în abordarea situaţiei clădirilor cu risc seismic.

Această schimbare s-a produs, avem o viziune, avem bani, avem legislaţie, încurajez toţi edilii şi responsabilii din administraţia locală şi centrală să aplice pentru finanţare, pentru că avem şcoli, spitale, clădiri publice, blocuri de locuinţe inventariate care aşteaptă de ani de zile să intre în procesul de consolidare şi reabilitare antiseismică.

Siguranţa oamenilor care trăiesc, lucrează sau trec zilnic pe lângă aceste clădiri este primordială, iar Ministerul Dezvoltării este pregătit să susţină efortul de consolidare, efectele pozitive nefiind strict estetice sau structurale, ci şi economice şi sociale pe termen lung”, a declarat ministrul Adrian Veştea.

Bugetul alocat este de 500 milioane de lei credite de angajament şi au fost solicitate încă 3 miliarde de lei la rectificarea bugetară pentru semnarea contractelor de finanţare.

În cazul în care fondurile de la bugetul de stat sunt insuficiente pentru încheierea contractelor de finanţare, autorităţile publice locale pot decide finanţarea investiţiilor din bugetele locale sau alte surse legal constituite.

Ministerul Dezvoltării derulează Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat începând cu anul 2023, iar finanţarea este de 100%. În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis primul apel de proiecte pentru Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanţare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri. Până în prezent au fost semnate 4 contracte de finanţare în valoare de 60 de milioane de lei. Programul este unul multianual, de interes şi utilitate publică, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022, şi, în cadrul programului, vor fi incluse atât clădirile de locuinţe multietajate, cât şi clădirile publice, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare