Ministerul Dezvoltării investește peste 100 milioane lei în construirea unui nou cămin studențesc pentru Universitatea Politehnică din Capitală

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a participat, astăzi, la semnarea contractului de proiectare și execuție pentru construirea unui cămin studențesc al Universității Politehnice din București.

„Întrucât sprijinim educația, care este un factor primordial în evoluția societății, avem, în prezent, la Ministerul Dezvoltării, în diferite stadii de implementare, 20 de cămine studențești în 14 localități, în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei, care vor asigura condiții optime pentru 6.788 de studenți”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Obiectivul va avea o suprafață desfășurată de 17.818,68 mp și va fi realizat pe un regim de înălțime format din demisol (cu 51 de locuri de parcare), parter și 10 etaje care vor oferi cazare pentru 700 de persoane în 350 de camere prevăzute cu balcoane (21 de camere fiind destinate persoanelor cu dizabilități).

De asemenea, construcția va fi dotată cu săli de lectură, chicinete și locuri de luat masa, spălătorii și uscătorii, spații administrative, spații tehnice, precum și cu 4 ascensoare dimensionate pentru a fi utilizate și de persoanele cu dizabilități, iar unul dintre acestea va fi realizat corespunzător cerințelor asigurării operațiunilor de intervenție în caz de incendiu.

Construcția va avea și instalații electrice de împământare, sistem de detecție și avertizare la incendiu, sistem de voce-date, sistem de supraveghere video, sistem de avertizare panică.

Contractul are o valoare totală de 101.803.241,16 lei, asigurată de Ministerul Dezvoltării.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare