Ministerul Dezvoltării: Plăţi de aproape 56 milioane de lei, pentru investiţii realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 55.989.538,51 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 59 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 15.371.849,67 de lei pentru 13 obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 40.617.688,84 de lei pentru 46 de proiecte.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Programe de Finanţare/Programe naţionale finanţate din bugetul de stat/Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare