Ghidul solicitantului pentru schema de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare a fost aprobat, iar apelul de proiecte va fi lansat în următoarele 30 de zile, a anunţat Ministerul Economiei, pe pagina oficială de Facebook.
„Intrăm în linie dreaptă cu schema de ajutor de stat pentru IndustriaPrelucrătoare. Am semnat Ordinul de aprobare a Ghidului Solicitantului pentru Schema de ajutor de stat destinată industriei prelucrătoare, în valoare de 300 de milioane de euro, iar companiile care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pot începe să-şi pregătească documentele pentru a aplica. Industria, greu încercată în această perioadă, aşteaptă aceşti bani, care vor putea fi utilizaţi pentru dezvoltarea de noi linii de producţie, retehnologizare sau achiziţia de echipamente care vor respecta condiţiile de reducere a emisiilor de carbon. Ne dorim ca întreprinderile, în număr tot mai mare, să-şi extindă investiţiile în România şi cât mai multe companii româneşti din industria prelucrătoare să beneficieze de această schemă de ajutor de stat. Totodată, schema este un pas important în reducerea dependenţei de import”, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru.
Potrivit sursei citate, Ghidul detaliază toate aspectele tehnice legate de documentele şi modalitatea prin care firmele interesate pot aplica pentru accesarea de fonduri de la Ministerul Economiei.
Apelul pentru schema multianuală iniţiată de Ministerul Economiei, în valoare totală de 300 de milioane de euro, va fi lansat în următoarele 30 de zile.
Schema de ajutor de stat se va aplica în baza acordurilor de finanţare emise de ministerul de resort până la data de 31 decembrie 2023 iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022-2027.
Sursa: AGERPRES