Ministerul Educației: Reînscrierea copiilor la grădiniţă începe pe 16 mai, iar înscrierea celor „nou-veniţi” se va face începând din 30 mai

Reînscrierea copiilor la grădiniţă începe pe 16 mai, iar înscrierea celor „nou-veniţi” se va face începând din 30 mai, a informat, miercuri, Ministerul Educaţiei. Părinţii pot comunica unităţii de învăţământ şi prin fax, poştă electronică sau telefonic, datele necesare – date privind solicitantul, date privind copilul, pentru a se realiza planificarea pentru depunerea dosarelor.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislaţia în vigoare, se arată într-o notă a Ministerului Educaţiei transmisă Inspectoratelor şcolare judeţene.

În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere a copiilor primite este mai mare decât numărul de locuri libere vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare presupun:

* existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii I un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi);

* existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte;

* existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate, în anul şcolar următor, în unitatea de învăţământ respectivă;

* existenţa unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare şcolară şi profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

Conform notei ministerului, în cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil, respectiv: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menţionate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii şi, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menţionate.

Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar sau cu grupe de preşcolari, sunt aprobate de consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 27 mai 2022. Criteriile specifice de departajare sunt aplicate după epuizarea departajării pe baza criteriilor generale menţionate anterior.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare