Ministerul Energiei a lansat Ghidul aferent schemei de ajutor de stat, prin care finanţează cu aproape 362 milioane de euro dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz pentru producerea de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP)

Ghidul aferent schemei de ajutor de stat, prin care finanţează cu aproape 362 milioane de euro dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz pentru producerea de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, a fost lansat joi de Ministerul Energiei.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis AGERPRES, beneficiarii eligibili sunt: întreprinderile care produc energie electrică şi termică în cogenerare în sistemul încălzirii centralizate – întreprinderi mari, mijlocii sau mici; Unităţi Administrativ-Teritoriale/subdiviziuni administrativ-teritoriale definite conform prevederilor legale în vigoare.

„Investiţiile în tehnologii pentru o energie sigură şi mai puţin poluantă sunt priorităţile mele enunţate chiar la preluarea mandatului. România şi-a stabilit ţinte curajoase în acest domeniu de decarbonare. Nu puţini au pus sub semnul întrebării capacitatea Ministerului Energiei de a pune la treabă cele 16 miliarde de euro din Fondul pentru modernizare, dar iată că ritmul susţinut în care muncesc colegii mei pune banii europeni în mişcare. În urma acestor investiţii, scade costul de producţie al agentului termic, ceea ce se va simţi direct în buzunarul cetăţeanului şi de asemenea, se va asigura o eficienţă mai bună a furnizării de căldură şi apă caldă”, a subliniat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Noul ghid are ca obiectiv atingerea ţintelor naţionale privind modernizarea şi realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficienţă, precum şi modernizarea reţelelor de termoficare, fiind a doua lansare pe acest domeniu, după Ghidul de reţele, care a fost promovat la începutul acestui an.

Bugetul total alocat apelului se ridică la 361,950 milioane de euro. Banii provin din Fondul pentru Modernizare – prin Programul-Cheie 5: Cogenerare de Înaltă Eficienţă şi Modernizarea Reţelelor de Termoficare.

Valoarea ajutorului de stat este de 100% din costul net suplimentar (deficitul de finanţare), care trebuie determinat comparând profitabilitatea scenariului factual cu cea a scenariului contrafactual.

Ajutoarele de stat acordate pentru proiecte care vizează investiţii în sisteme de termoficare şi răcire centralizată eficiente din punct de vedere energetic vor fi acordate doar în cazul în care acestea au efect stimulativ şi respectă principiul demarării lucrărilor, precizează Ministerul Energiei.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare