Ministerul Energiei: Reîncep lucrările la cel mai așteptat proiect energetic în execuție, centrala de la Iernut

Marți a avut loc predarea de către Romgaz, prin Sucursala de Producție Energie Electrică Iernut, executantului Duro Felguera S.A. a amplasamentului pentru începerea lucrărilor de realizare a obiectivului de investiții: „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”.

Termocentrala Iernut beneficiază de o poziţionare strategică, fiind amplasată în centrul sistemului energetic naţional. Prin acest proiect se are în vedere acoperirea consumului naţional de electricitate prin acţionarea pe pieţele de energie electrică angro şi de echilibrare, asigurarea de servicii tehnologice pentru sistemul energetic naţional, eliminarea posibilelor blocaje în reţeaua din nord-vestul României. Puterea instalată a centralei pe gaz este de 430 MW.

Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei niveluri de presiune şi două turbine cu abur. Finanţarea este asigurată din Planul Naţional de Investiţii.

„Este cel mai așteptat proiect de producție de energie electrică din România ultimilor ani. Deblocarea acestei investiții a necesitat un efort susținut pe toate planurile: economic, juridic, diplomatic. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest succes și îi felicit pentru perseverență. Este investiție strategică și ne aduce mai aproape de un deziderat pe care l-am enunțat încă de la preluarea mandatului: energie sigură din producție internă, la un preț corect. Investiția este cuplată cu proiectul Neptun Deep, de care tot Romgaz se ocupă, împreună cu OMV Petrom, ceea ce va face ca România să devină din 2027 cel mai important producător de gaze naturale din Europa.

Situarea geografică a centralei de la Iernut este deosebit de importantă pentru funcționarea sistemului energetic în toată zona de nord-vest a țării. Acum avem toate șansele să finalizăm această investiție”.

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale. Insolvența celor două companii a dus la o situație juridică extrem de complicată și la întârzieri în implementare.

Termenul de finalizare a unității de producție de energie electrică pe gaze cu putere instalată de 430 MW a fost stabilit la 16 luni de la data ordinului de reîncepere a lucrărilor, printr-un nou contract cu firma spaniolă Duro Felguera.

Răzvan Popescu, Director General al ROMGAZ: „În data de 1 august 2023, prin emiterea ordinului de incepere a lucrarilor, realizarea Centralei de la Iernut, un proiect strategic pentru ROMGAZ și pentru România, intră în linie dreaptă. Astfel, reușim să continuăm proiectul de investiții și să intrăm efectiv în etapa de derulare a noului contract pentru punerea în funcțiune a centralei în cel mai scurt timp posibil. Monitorizam cu atenție derularea contractului pentru finalizarea lucrărilor și vom continua să informăm periodic piața de capital și investitorii în raport cu progresele înregistrate”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei și Romgaz vor acorda o importanță sporită acestui obiectiv, astfel încât la finalul anului 2024 această capacitate de producție să fie pusă în funcțiune.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare