Ministerul Finanțelor a cerut amânarea plăţii ratelor la bănci şi oprirea popririlor

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat, sâmbătă seară, că a solicitat amânarea plăţii ratelor bancare şi oprirea popririlor, atât pentru persoane fizice, cât şi juridice în contextul epidemiei de coronavirus și a decretării stării de urgență.

”Am vorbit vineri cu sistemul bancar şi asta a fost cerinţa mea, să găsească soluţii pentru amânarea a 2-3 luni de zile a ratelor. Bineînţeles, aici se va face în corelare cu regulamentul BNR, dar sunt optimist că această soluţie va fi adoptată. (…) Se va face un program flexibil care să fie evaluat şi care să poată fi revăzut. Sistemul bancar a răspuns pozitiv”, a declarat Florin Cîțu, la Digi 24.

Ministrul Finațelor Publice a recomandat cetățenilor să facă plăți electronice atunci când au această posibilitate.

”Vom face tot posibilul să injectăm lichiditate bancară ca să asigurăm plăţile. De asemenea, facem recomandare să se folosească sistemele electronice de plată, pentru că înţeleg că există o problemă la ATM-uri, se actualizează mai greu şi atunci va fi foarte bine ca lumea să folosească mai mult sistemele electronice de plată”, a adăugat Florin Cîțu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare