A fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea legii privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, una dintre măsurile luate fiind majorarea cuantumului plafonului de garantare de la 450.000 de lei la 500.000 de lei pentru o creanţă de asigurare datorată unui contract încheiat de asigurătorul aflat în insolvenţă.
Ministerul de Finanțe consolidează protecția asiguraților de falimentul societăților de asigurare
La propunerea Ministerului Finanțelor, Guvernul a adoptat în ședința de astăzi, 22 septembrie 2021, Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, ca urmare a insolvenței companiei de asigurări City Insurance.
- Urgenţa demersului este justificată de modificarea termenului în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor este îndreptăţit să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, o măsură de protecţie a acestora în cazul insolvenţei unui asigurător.
Astfel, se modifică definiția plafonului de garantare cu referire expresă la nivelul maxim al garantării pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract, nu pe un creditor de asigurare. Modificarea este necesară pentru a se asigura o protecție reală a creditorilor de asigurări, care au calitatea de contractant în mai multe contracte de asigurare. De asemenea, se majorează plafonul maxim de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei, pentru o creanță de asigurare.
De asemenea, Fondul este îndreptăţit să facă plăţi aferente despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare.
”Totodată, Fondul va avea dreptul să efectueze plăți aferente despăgubirilor/indemnizațiilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și de constatare a stării de insolvenţă a asigurătorului.”, se precizează în sursa citată.
De asemenea, Fondul are și competența de a deschide dosare de daună, la solicitarea petenților, în cazul daunelor avizate la asigurători înainte de data retragerii autorizației de funcționare, dar pentru care nu s-au deschis dosarele de daună, precum și de a efectua constatări suplimentare pentru dosarele deja deschise de asigurători. Astfel, vor fi protejați creditorii de asigurări aflați în situațiile de mai sus.
Alte dispoziții se referă la:
- stabilirea cuantumului daunelor morale cu respectarea principiului echității și prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic;
- reglementarea expresă a faptului că executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva Fondului;
- modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate, în sensul că aceste decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului, spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti. În consecință, taxa de timbru de 200 lei va fi aplicată și în cazul contestațiilor introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr.213/2015;
- introducerea posibilității Fondului de a se îndrepta în mod direct împotriva persoanelor care au încasat necuvenit sume de la Fond;
- reglementarea expresă a dreptului Fondului de a avea puncte de lucru;
- reglementarea competenței A.S.F. de numire a Fondului ca administrator interimar al unui asigurător pentru care se dispune măsura retragerii autorizației de funcționare și se constată indiciile existenței stării de insolvență, precum și reglementarea atribuțiilor acestuia;
- reglementarea posibilității Fondului de a-și constitui conturi în valută, precum și de a-și investi resursele financiare și în instrumente financiare și alte plasamente în valută;
- reglementarea competenței A.S.F. de a stabili un plafon maxim al plăților efectuate de Fond prin intermediul poștei, în scopul diminuării costurilor generate de comisioanele aferente unor astfel de servicii de plată, în contextul în care există o diferență semnificativă între comisioanele practicate de poștă și cele ale instituțiilor de credit;
- reglementarea competenței comisiei speciale de a suspenda soluționarea cererii de plată, în situația expres reglementată în care petentul solicită prelungirea termenului de furnizare a documentației solicitate de Fond, care include acte emise de alte entități private sau publice.